CENEPEU.....
 România e o țară surprinzătoare și mereu nouă...dimensiunea absurdităților care ni se întâmplă zilnic depășește imaginabilul....
Într-o zi senină de vară când nu primisem niciun semn de sus că s-au aliniat planetele în vreo quadratură nouă am hotărât să încerc să aflu niște informații de la Casa de Sănătate , telefonic....pentru că așa indica site-ul neactualizat din 2010(pentru informații telefonați la nr.....)Sun , răspunde o doamnă arțăgoasă
- Bună ziua!
-Bună ziua! Aș dori și eu o informație.
-Cenepeu!
-Poftim?
-Cenepeu! Codul numeric personal....
-De ce?
-De ce, ce? Spuneți cenepeu...
-Păi doresc o simplă informație , de ordin general. Aș vrea...
-Ori îmi spuneți cenepeu ori vă transfer la un coleg...
-De ce?
În telefon se aude un semnal sonor și vocea arțăgoasă...vezi că e una nu-ș ce vrea....Apelul este preluat de un mascul arțăgos
- Ce dorește , domnița?
-O informație...Aș vrea să știu...
- Cenepeu!
-Poftim?
- Am nevoie doar de un nr de cont.
-Cenepeu!
-Informația nici măcar nu-i pentru mine, la ce v-ar folosi Cnp-ul meu?
- Duduie vrei să afli ceva sau nu? Stai că te transfer la șefa...
Din nou semnalul sonor și vocea arțăgoasă masculină de data asta...doamna e una nu-ș ce vrea...Apelul este preluat de o voce profesionistă
- Casa de sănătate, bună ziua!
-Bună ziua! Aș dori o informație ...în ce cont ...
-Cine sunteți ?
Îmi recit cuminte ca la școală ,numele și prenumele și aștept...doamna nu mă dezamăgește
-Cenepeu....
În acel moment realizez că nu am nicio scăpare și spun cnp-ul.
-Acum spuneți ce vă interesează ...
-În ce cont trebuie să plătească avocații asigurarea?
- Păi de ce nu spuneți așa ,doamnă, de ce ne faceți să pierdem vremea verificând cenepeuri aiurea... Doamne sfinte...și doamna continuă să se lamenteze vreo 5 minute, după care , revenită la tonul profesionist mă trimite binevoitoare să mă interesez la Fisc...
- O ZI BUNĂ!

Cum am devenit asasin…

    Poate vi se pare ciudat că stau și vă vorbesc liniștit despre un lucru atât de îngrozitor ca un asasinat. Da, un asasinat, așa se numește ceea ce am făcut și nu știu de ce aș încerca să-i schimb numele. Nu, nu a fost omor din culpă, vezi art. 178, C. Penal, ci un asasinat în toată regula. Am omorât-o pe proasta aia bătrână, cum te văd și cum mă vezi. O căuta de mult, am avertizat-o și degeaba.

   Oricum nu-mi pare rău … Minutul în care i-am simțit viața ticăloasă cum se scurge din ea, sub mâinile mele, mi-a dat suficientă satisfacție pentru a putea rezista 15-20 de ani în pușcărie. Ș-așa nici afară nu făceam mare lucru. Să te lupți în fiecare zi cu nerecunoștința, cu prostia….Nu, zău , asta poate să te obosească oricât de grozav a-i fi de grozav. Și când oboseala tinde să devină cronică , moartea-i pe aproape . Fie că-i vorba de o păcătoasă de boală , care să te omoare fizic , fie că-i vorba de moartea spiritului care-i mult mai rea , oricum e clar că mult n-o mai duci. Ori te muți în cavou la Belu, dacă-ți permiți unul, ori te transformi într-un robot mioritic care-nghite cioace electorale și-și face programul zilnic după telenovele sau după emisiunea lu domnu Dan, de la OTV (Dumnezeu să-i dea viață lungă, că ne-a scăpat de plictis …..)

   Domnule, ai dracu-s canadienii, asta apropo de Selye, ăla care  a inventat cuvântul stress!

  La mine-n cartier era la modă….Coana Măndița (Dumnezeu s-o ierte ! – da cică n-ar mai avea de ce , că dacă am omorât-o se cheamă că i-am luat și păcatele…nu?) venea în fiecare zi de la piață cu câte un produs antistress (în pronunție locală antistrăs) –ceaiuri, pilule,măști magice (face un ten de 20 de ani…), etc.

   Conu Mișu , eminamente curajos , le-ncerca pe toate și s-amuza vârtos. Pe mine mă exaspera, dădea buzna în camera mea oricând avea chef, fie că dormeam sau nu, fie că eram singur sau nu. Am încercat să-i explic, de multe ori , care era limitele relației chiriaș-proprietăreasă, dar în zadar. Coana Măndița nu pricepea decât că eram la îndemână și că trebuia s-o ascult că doar nu-mi cerea mare lucru…

   Asta mă enerva cumplit, ca și faptul că ștergea farfuria cu miez de pâine după ce termina de mâncat și multe, multe altele.

Dar mai ales vorbea , vorbea, vorbea…despre orice, despre oricine, oricând, oriunde. Mergea după mine și la WC. Stătea lângă ușă și-mi povestea cum a de și-a botezat vecina de la 2 pisica, cum și-a cumpărat Paraschiveasca o pălărie nouă - a treia din luna asta, etc…Eram atât de sătul de toate astea că am vrut să mă mut . Atunci redevenită femeie de afaceri , coana veni și-mi arătă contractul de închiriere , semnasem pe 5 ani –pensiune completă, deci nu puteam să plec , nu-mi permiteam două chirii…Am apelat la conu Mișu, soțul legitim de….ar fi trebuit să știe s-o potolească,  doar avea vreo 30 de ani de viață conjugală la activ, dar conu Mișu , dulce și conciliant, se uită la mine uluit ,,Ce dracu, domne, zice el,nu știi de glumă? E o femeie cu multe preocupări, o intelectuală…Ce te superi?,,

      După ce am mai fost admonestat părintește timp de vreo 15 minute, arătându-mi-se că nu trebuie să fiu fixist ,că femeile sunt altfel decât bărbații, dar că trebuie să facem tot posibilul să ne înțelegem cu ele, că ele ne îngrijesc și ne fac viața frumoasă etc. Ei, ce să zic?! Ne fac viața frumoasă….te trezești dimineața în croncănit vesel și te duci la culcare într-un croncănit îmbufnat. Între timp mâncare arsă , afumată, toată casa puțea a ceapă prăjită….și vorbărie, vorbărie…Ah, să nu uităm de remediile naturiste care te-nsoțesc la tot pasul , tușești –ceai de ceapă cu nuci, te durea gâtul –ridiche cu zahăr etc.,etc.

Încet –încet ajunsesem să vorbesc peste tot de ea , prietenii mă lăsaseră baltă plictisiți de toate poveștile cu coana Măndița , iubitele mă evitau pentru că nu puteau suporta să vină la mine , unde în orice moment , chiar intim , dădea buzna coana Măndița.

     Viața mea se ducea dracului în cel mai stupid mod , din pricina unei proprietărese. Găsea de cuviință să-mi umble prin lucruri, lua ce-i trebuia și uita să înapoieze .Penibilul mă însoțea la tot pasul , și a atins apogeul când am auzit-o croncănind veselă la telefon cu doamna Demetru, șefa mea, femeie imposibilă și asta , dar corectă și ceremonioasă până-n măduva oaselor , care cred c-a făcut infarct când a auzit-o pe coana Măndița spunându-i că mă zgârcesc și la hârtia igienică ,asta fiindcă făcusem scandal într-o zi că nu mai găsisem hârtie când venisem noaptea acasă și nici măcar nu m-anunțase pe mine să cumpăr ,cu toate că mă sunase să-mi spună o mie de chestii și venisem oricum încărcat cu lucruri de care-și adusese aminte în ultimul moment (Ia-le tu, măi băiete, că ești tânăr , ce naiba! Doar nu vrei să ies eu sau Mișu la ora asta?) Oricum, când mă întorceam, Mișu era de obicei afară ,,să ia aer”. Mă rog…acum atinsese o culme, i-am urlat în față că dacă se mai bagă-n viața mea o omor. În replică mi-a făcut un ceai de tei. ,,Prea ești nervos maică, te superi din orice!”

    Nesimțirea ei monumentală mă scotea din minți. La birou colegii începuseră să mă ironizeze zicând c-am o relație sentimentală cu proprietăreasa…atât de des suna și fiecare telefon mă făcea să tresar.

    În ziua în care a încercat să se dea la mine , că auzise că e antistres sexul cu unul mai tânăr am explodat . Mi-am înfipt degetele în gâtul ei uscat și am apăsat , am apăsat , am apăsat până am lăsat-o fără suflare. Când am băgat de seamă c-am omorât-o am sunat la Poliție. N-am vrut circumstanțe atenuante , nici să pledeze nebunia cum zicea tinerica aceea -avocat din oficiu -pe care mi-au băgat-o pe gât.

    Am vrut s-o omor ș-am omorât-o și asta mă face un asasin , dar măcar lumea a scăpat de coana Măndița. Domnișoara avocat spune că pot să scap mai ușor dacă pledez nebunie temporară sau măcar spun c-am fost provocat. Da nu prea vreau. Dacă scap tre să stau tot cu chirie și dacă dau de altă Măndiță?

Si de multe ori ma gandesc la faptul ca mare dreptate avea Caragiale cand spunea ca mai binele este uneori dusmanul binelui.

PUZZLE

In fiecare zi renuntam la cate o parte din noi , vrand –nevrand ar trebui sa ne fortam memoria sa pastreze fiecare bucatica din acest puzzle numit ,banal ,existenta cotidiana.

Ileana Vulpescu: „În cărţile mele este atâta tristeţe câtă este şi în viaţă”

e pur si muove

Cateodata imi vine sa ma intreb daca chiar e adevarat, caci de multe ori consider ca nimic , nici macar pamantul nu se misca .Totul e doar o furtuna intr-un pahar cu apa si la final nimic nu se schimba.
Noroc ca e primavara!

UNDE MERGEM ,DOMNILOR?UNDE MERGEM?

Ma uit din ce in ce mai uimita in jur ,lucrurile isi pierd sensul pe zi ce trece .O multime de oameni se cearta la cutite pe custodia unui copil ,in timp ce zeci de copii sunt abandonati .Viitorul de aur al patriei va sta in mainile subrede ale unor copii de capsunari ,de dezaxati sau de maniaci care lucreaza 15-16 ore pe zi.Asa ca va intreb ca SANDU NAPOILA -ULTRARETROGRADUL:UNDE MERGEM ,DOMNILOR?UNDE MERGEM?